Colaborare. Cel mai greu cuvant in Romania

Sunt multe proverbe in Romania care arata lipsa de colaborare. Sa moara si capra vecinului  e al' mai al dracului. Numai ca tragedia nu e in proverbe, ci in lipsa situatiilor care sa arate colaborare. Uniti, salvam pare a fi singura initiativa civica, in ultimii 20 de ani, in care se poate vedea putina colaborare, afectata, bineinteles, de critici, ignorata si banuita de interese ascunse. Or fi si alea, dar sunt sigur ca majoritatea celor care au iesit pe strada si-au aparat un interes non-financiar, fara legatura cu vise de marire, poate mai mult impinsi in strada de naivitate si utopie.
Bineinteles ca subiectul zilei este accidentul aviatic din Muntii Apuseni. Cea mai tragica concluzie a intregului eveniment este acuta lipsa de colaborare si absenta liderilor. Tolontan scrie grozav despre felul in care a lipsit colaborarea in desfasurarea actiunilor de salvare. (De asta el scrie la Gazeta, iar eu la carte noua). Sa ma explic: intr-o tara de cel putin 5 milioane de locuitori se tot inventeaza institutii. Intr-una de 20 de milioane, se inventeaza non-stop institutii, dupa principiul cum papam banii si dam afara pe aia de dinainte. Fireste, cum ar spune Nastase, nu poti sa te incurci in legi. Le ocolesti sau le folosesti pentru un scop egoist.
Bun asa, dictionarul de antonime sigur consemneaza ca egoismul este cumva antagonic cu colaborarea. Sa coboram pe firul apei in jos, sa vedem de unde se trage chestia asta, ca in cartile de istorie am citit ca romanii au fost un popor primitor, ospitalier, nu au purtat razboaie de cucerire (cred ca nu prea am avut coae, frate!, ori vreun lider adevarat. Sa nu uitam, Stefan cel Mare s-a descurcat grozav la negociere si fuga dupa cate-o biruinta. Se grabea sa cladeasca inca o biserica!?  Noroc de alea ca putem sa ne laudam ca avem obiective turistice). Deci la subiectul colaborare am gasit mai rar cate un exemplu. Oameni exemplari, desigur, dar cele mai interesante progrese de tara le-am cunoscut cu domnitori straini. Adicatelea, cu antrenori de import. Bogdan, cu descalecatul unguresc in Moldova, Cantemir - educat grozav la Stambul, Nicolae Mavrocordat - ceva hipster fanariot care si-a pus in cap sa creasca calitatea vietii in Tara Romaneasca si, cap-de-lista, regele Carol I.
Ce se intampla de nu putem colabora, cat sa putem sa concretizam diversele avantaje?
Prima ipoteza este lipsa valorilor colective. Sunt putine lucruri in care credem cu totii, in afara de Antena 3 si armata. Ca in biserica nu prea credem, daca e sa ne uitam cati oameni intra duminica dimineata in ele. La o intrebare rapida, mai mult de 85% dintre romani sunt ortodocsi. La fel, cred ca mai putin de 8.5% dintre romani se duc, de fapt, la biserica. Comparatia (in ceea ce priveste participarea in comunitatea religioasa) cu cultele neo-protestante lasa biserica ortodoxa in ofsaid, in buna parte pentru ca cei care participa la biserica, dintre cei declarati ca ortodocsi practicanti, sunt atat de putini si neorganizati, incat Preafericitul Daniel a ajuns un manager destoinic cand a pus putina ordine in felul in care actioneaza biserica.
Nu avem valori colective nici cand reactionam fata de un anume abuz, caz la limita moralitatii. Nici cand ne uitam la stiri de scandal si nici macar atunci cand nu spunem nimic primarului care nu face nimic.Felul in care ne platim impozitele si taxele catre stat este prin angajator. Astfel, nu constientizam care e pretul serviciilor publice pe care le platim. Acum, statul obliga angajatorul sa colecteze diverse taxe si impozite in loc sa primiti banii in cont si sa varsati la bugetul de stat banii respectivi. Ia sa vedeti cum incepe masa de votanti constiinciosi sa carcoteasca daca din cei 1500 de lei cat ar primi in cont, 600 ar trebui sa plece la stat. Asta in fiecare luna, cand ei sunt pe sponci cu monetarul personal. Cati ati discutat cu angajatorul salariul brut si cati ati zis ca eu vreau x lei in mana, restul nu ma intereseaza? Daca ati face asta, ati semna (fie si digital) ordine de plata catre stat, ati intreba ce se intampla cu banii vostri. Asa, ii percepeti ca niste formalitati, fara legatura cu performanta voastra si costurile muncii.
Sa trecem mai departe, ce altceva o mai fi?
O mai fi si educatia, zic unii. Educatia romaneasca, cea care obtine rezultate la olimpiade internationale si cautioneaza lipsa de performanta in medie, este o educatie centrata pe examene. Profesori, parinti, copii intra in modul tre' sa iau examenul imediat ce copiii pot forma cateva propozitii. Nu cred ca va mira cand parintii se lauda cu performantele odraslei, care e primul undeva... Profesorii servesc aceasta cerere de performanta la examene cu metode de a lua note mari. Industria meditatiilor, a spagilor, prospera din dorinta romanilor de a le oferi copiiilor o sansa in viata. Asta se traduce doar intr-o diploma plus o disperare acuta dupa ce au platit 3 ani de taxe la Facultatea de Economie si Administrare afacerilor. Rezultatul celor 3 ani de studii se concretizeaza intr-un job de vinzatoare la mall, pardon - asistent de vanzari. Cel mai probabil pe circa 200 de EUR si fara weekenduri libere. Nu ne batem capul sa cream competente in capusorul ala mic,

• sa le explicam ca matematica si calculul mintal au aplicabilitate in inginerie, management, organizarea propriei gospodarii; 
• ca la limba romana comentariile literare nu se invata pe de rost, ci ii invata sa isi spuna parerea mai tarziu despre diverse subiecte, sa posteze citet pe facebook ori Whatsapp, sa ii explice dipotatului ca e cu vaca fara sa il injure direct
• ca educatia fizica nu se face cu scutire, fiindca la 40 de ani vor avea peste 100 de kile, obezitate si boli cardiovasculare
• ca la lucru manual se fac lucrarile de catre copii, mai ales ca sa poata sa fie indemanatici in joburile de mai tarziu ori acasa, la hobbiurile cu care isi echilibreaza viata.

Parinti si profesori deopotriva, ne luptam sa fie primii in clasa, scoala etc. si uitam ca trebuie sa lucreze impreuna cu altii pentru a obtine rezultate. Sporturile de echipa decad tot mai mult, proiecte scolare care sa stimuleze lucrul impreuna apar mai rar, in facultate vad tot mai multe proiecte facute individual, compilate de pe internet. Romania, te iubesc! a avut o serie de emisiuni despre diferentele intre Romania si alte state care obtin in mod constant locuri in top10 educational. Acolo sunt stimulate colaborarea si se masoara mult mai tarziu performanta, cand inteleg si copiii criteriile din spate. La noi, comparatie din prima si colaborare mai incolo. Clasamente, note, presiune pe copii inteligenti pentru a intra la liceele bune sau a sfarsi intr-un liceu cu sanse mici de a intra la o facultate buna.
Iaca pozna, ca nu suntem obisnuiti nici sa fim solidari. Nu ne implicam mai departe de un like sau un SMS cu taxa trimis la un numar publicat la televizor. Initiativele si comunitatile respecta principul 0,1 - 0,9 - 99. Adica, 0 zecime de procent face ceva, restul pana la unu la suta ii mai ajuta, iar ceilalti stau pe margine si gasesc problemele. Nu ne adunam sa punem presiune pe politicieni, sa nu mai fure, sa nu mai minta asa de grav. Nu ne gasim liderii. Paradoxul ca unul dintre cei mai buni lideri dupa 89 a fost inghitit de lacomia si egocentrism (ma refer la Adrian Nastase), altul care a capacitat masele si le-a indreptat intr-o directie anume a uitat sa asculte si a inceput sa ii placa puterea prea mult (Basescu, da), Iliescu a condus pentru el si nu pentru altii, iar lideri tineri, cu impact politic nu prea apar. Politicieni, ca politicieni, dar nu exista - si e grav!, liderii aia mici, care sa fie recunoscuti intr-una din miile de institutii publice, sa fie urmati de oameni si sa schimbe in mod pozitiv lucrurile. Aia care sa isi asume responsabilitatea de a schimba lucrurile inainte de tragedii si nu dupa, care sa aiba mintea limpede in situatii de criza si sa se impuna chiar in lipsa unor proceduri. Ei, din aia sunt putini! Si liderii nu sunt sefi, care sa strige la colegi, ci sunt cei care pot facilita colaborarea, stimula munca si duce lucrurile la bun sfarsit fara masuri punitive.
Eu atat am avut de spus saptamana asta. Mi-a luat 5 zile sa termin articolul si inca simt emotie in el mai mult decat structura. Voi ce parere aveti? De ce nu colaboram si ne tot dam la picioare?