sâmbătă, 30 martie 2013

Sa nu uiti, sa nu uiti... despre studiul Jobul Ideal

Leave a Comment


Cu valul lucrurilor de facut din fiecare zi..am cazut si eu victima "maine voi..." si m-am dedat pacatelor amanarii!..

Am amanat sa va povestesc mai in detaliu ce s-a mai intamplat cu harta multumirii angajatilor care lucreaza in aria dezvoltarii de software..ce am mai aflat de pe la altii si ..ce aveti voi de castigat daca imi oferiti 10-15 minute din timpul vostru pentru participarea la studiu!

Pe principiul "nu lasa pe maine ce poti face azi", impartasesc cu voi "epifaniile" noastre din ultimele zile (cam 2 saptamani la numar) de cand am lansat invitatia participarii la identificarea job-ului ideal:
  • au raspuns  200 de angajati, au mai ramas 800 de intrebat.
  • majoritatea respondentilor sunt din multinationale si companii private romanesti.
  • Facebook-ul si blogg-ingul functioneaza in promovare, iar networking-ul ( a cunoaste pe cineva care cunoaste pe cineva) a fost cel mai eficient canal. Sper sa schimbam asta in perioada urmatoare.
  • 10% dintre ei au solicitat si primit recomandari privind "look-ul" CV-ului lor
  • mai sunt 18 zile din timpul destinat primei sesiuni de completare


Va promiteam ca povestesc despre epifania mea : daca initial credeam ca 10-15 minute din timpul vostru pentru participarea la studiu  este un interval rezonabil, acum simt ca si noi prin invitatia participarii la studiu..cerem timp! Iar hoti de timp sunt foarte multi...

Si e important sa aflati care este acel "return of investment" oferit pentru timpul acordat?
 Rezultate si experiente

Rezultate:

  • Pentru ca..vei primi informatii actuale despre factorii care aduc satisfactie maxima in job
  • Pentru ca...rezultatele studiului vor reflecta experienta a 1000 de colegi romani din IT care lucreaza in companii cu care poate la un moment dat vei ajunge si tu sa colaborezi
  • Pentru ca...odata ce ai informatii, poti face alegeri cu sanse mai mari de progres
  • Pentru ca ..fiecare participant poate primi recomandari pentru imbunatatirea CV-ului; trimite CV-ul la cristina.frincu@psih.uaic.ro si in maxim 2 zile vei primi sugestii care sa-ti faca CV-ul mai atractiv si usor de citit. Mentioneaza in email ca participi la studiu.
Prin tragere la sorti, sunt oferite  premii pentru  experiente de dezvoltare personala:

  • Ni s-a alaturat  CRILIA in initiativa de a oferi valoare adaugata celor care investesc timp pentru participarea la studiu, asa ca intre aprilie si iunie, la o sesiune de training de dezvoltare personala va putea participa gratuit si unul dintre participantii la studiu.
Am participat la "Seri cu gust de training", realizate cu mult profesionalism si pasiune de echipa CRILIA  asa ca sunt convinsa ca si training-urile sunt pe masura.  Participa la cercetare si prin tragere la sorti, poti sa fii tu cel care ne povesteste despre cum a fost la training.

Cristi este  un specialist pe care il recomanda munca sustinuta, certificarile si portofoliul de clienti cu care a lucrat si cu care/pentru care a reusit sa aduca castiguri importante pe o piata inca nu foarte exploatata la noi : mediul online si marketing afiliat.
16 dintre participantii la studiu pot participa la un webinar despre activitati pe care le facem in timpul liber..si din care putem castiga si bani!
  • O lectie de initiere in tehnicile biliardului - Ciprian Munteanu, reprezentant al Federatiei Romane de Biliard, organizator si participant la numeroase concursuri de biliard in orasele din tara si de prin vecini, va oferi unuia dintre participantii la studiu un curs introductiv despre rationamentele pe care un jucator profesionist si le asuma in momentul in care vrea sa castige concursul!

Deci... cu investitia ta minima de 10-15 minute necesare participarii la studiu, poti sa primesti premii si rezultate utile in dezvoltarea ta personala. Daca lucrezi in IT, te rugam sa acorzi acest timp pentru a completa urmatorul chestionar: http://goo.gl/KWYsM






Cercetare desfăşurată cu sprijinul:
      



          








Read More...

miercuri, 27 martie 2013

Seminar Carte Noua la Carturesti in cadrul JobShop (organizat de BEST Iasi)

Leave a Comment

Cum va ziceam, ne intalnim din nou in oras. Intr-o locatie draga mie.

Scriu pe blog pentru ca mi-am dorit sa ii ajut pe altii sa isi descopere drumul potrivit in cariera. Vorbesc in public tot din pasiune si din dorinta de a sprijini limpezirea perspectivei pentru oricine se afla in dilema. Stiu ca sunt mai pregatit sa ma raportez la industria IT, dar am aflat ca unele lectii se aplica in toate contextele.
Despre ce e vorba de fapt?
In destule cazuri aud ca oamenii nu stiu exact ce vor de la un job. Mai mult, nu numai cei care sunt in pozitia sa aplice pentru un job sunt nemultumiti de acest lucru, dar si potentialii angajatori.
Situatia persista de ceva timp si se pare ca nu exista prea multi recruteri care sa reprezinte interesul celor care isi cauta jobul potrivit. In companii mai mari, exista in departamentul de resurse umane consultanti care pot sa ajute in clarificarea prioritatilor si definirea viselor. Dar la nivel statistic, aceste cazuri sunt rare si, de obicei, oportunitatea nu este folosita la maxim de cei care lucreaza acolo.
Voi vorbi despre 21 de idei care m-au ajutat pe mine sa inteleg ce imi doresc de la cariera mea, 21 de idei pe care le folosesc atunci cand iau decizii legate de cariera altora, 21 de idei pe care le cred utile tuturor celor care muncesc.
Sambata, 6 aprilie, la ora 16.30, va invit sa ne intalnim din nou, la Carturesti, in Iulius Mall, pentru o ora si jumatate de discutii. Poate fi si mai mult, gazdele au ceai si cafea, sa ne udam gatlejul in caz ca nu mai putem vorbi, eu voi aduce cu mine buna dispozitie, energie si 21 de idei pentru cariera voastra.
Daca vreti sa va anuntati prezenta, accesati linkul organizatorilor - BEST IASI, inscrieti-va si veti putea participa la tragerea la sorti ad-hoc pentru o carte (nou nouta), pe care sa o folositi legat de subiectul "alegerea jobului"
De asemenea, puteti urmari evenimentul pe pagina de facebook CarteNoua: http://www.facebook.com/CarteNouaCOM si pe pagina evenimentului











Read More...

sâmbătă, 23 martie 2013

Ponturi despre Disneyland

Leave a Comment
V-am promis mai deunazi ca va dau cateva ponturi despre Disneyland. Nu stiu daca va grabiti sa mergeti, dar e destul de misto, in cazul in care ajungeti in zona Parisului.

Deci, dupa cum am aflat singur, va recomand sa evitati perioada vacantelor scolare, cand e mai aglomerat. Franta are vacantele scolare impartite in functie de regiune, pentru reducerea aglomeratiei, asa ca o vacanta de 2 saptamani tine de fapt 4 saptamani in toata Franta. Nu mergeti cu nici un chip in august, nu apucati decat sa va enervati si sa stati la coada. E si cald, si foarte aglomerat. Eu am fost pe 17 august si am stat o gramada la coada si putin la atractii. Acum, mergand in martie, a fost mult mai bine, desi nu perfect, fiind ultima zi de vacanta de primavara in Franta.
Totusi, am prins o promotie buna, cu  bilete duble la 35 de euro, fata de o medie de 45 de euro pe bilet de persoana. Fiti atenti si cautati un bilet promotional, pe care sa il cumparati pe net. Il printati, cu atentie sa se vada acel cod de bare, pe care il veti folosi la FastPass. Folositi harta si faceti planul de fastPass de acasa, mai puteti face inca 2-3 atractii intr-o zi. Cu fastPass, poti sa te bagi oficial in fata, dar trebuie sa te programezi la niste aparate din fata atractiilor. Din acest motiv, e foarte important ca biletele sa le pastrati in stare buna si sa le citeasca aparatele alea de programat la FastPass. Aveti un castig de cel putin 20 de minute la atractiile alea si nu puteti programa decat un FastPass la un moment dat.
Daca mergeti cu copiii mici (sub 8-9ani) nu rezista mai mult de ora 6, daca incep la 10-10.30, asa ca va recomand sa fiti acolo de dimineata, ca e mai liber si ei sunt odihniti. Parada e la ora 17.00 si tre sa va opriti din ce faceti cam cu 15 minute inainte, pentru a prinde un loc bun. Kinderul meu a fost impresionat maxim de faptul ca l-a salutat PeterPan in persoana, de aproape.
Despre atractii, sunt de 2 tipuri, cele pentru copii mai mici si cele de care se bucura mai ales adultii. Cele pentru copiii mici sunt foarte scurte ca durata, dar tre sa stati mult la coada. Spre exemplu, este un carusel, de 3 ori mai mare ca cel din Palas Iasi, care te invarte 3-4 minute si pentru care stai la coada pana la ora. La fel, niste elefanti care te invart la 2 metri deasupra solului, senzatie pe care o gasesti la orice balci din Romania. Ce nu gasiti, sunt chestiile alea de la Toy Story, traseul lui Buzz in care impusti niste chestii - foarte amuzant, niste traseul lui Peter Pan - nu dureaza foarte mult, dar copiii sunt impresionati realmente daca nu depasesc 8 ani- si Star Wars, care te scutura realist si are un traseu foarte misto pana la intrarea in autobuzul spatial.  Buzz si StarWars sunt bune si pentru adulti si copiii, Peter Pan ii impresioneaza maxim pe cei mici.
Cei mai mari (sa aiba 1.40m) au voie la MontagneRousse - Indiana Jones. Se tipa tare, deci cred ca e misto. Nu am apucat sa experimentez din cauze reale de copii mici.



Un pranz costa circa 12-15 EUR (nu uitati de bautura gratuita la fiecare comanda) si are aspect de McDonald's. Cafeaua e naspa, cu ceva instant in ea, pentru orice chestie tre sa stai la coada vreo 20 de minute la cafenelele aranjate foarte misto, cu teme.

Read More...

marți, 19 martie 2013

Despre a studia in strainatate

Leave a Comment
De la o vreme, a devenit relativ obisnuit intre tinerii romani sa studieze in strainatate. Acum 15 ani, a avea o perioada de studii in strainatate
De curand, am vazut afise despre targul educational RIUF, care aduce diverse universitati ("din mai mult de 12 tari") catre studentii potentiali din Romania. Lista expozantilor este lunga, nu e chiar impresionanta ca numar, cand arunci o privire mai atenta si are trei extreme la care m-am uitat. In primul rand, cum v-ati asteptat, universitati din Germania, Franta, Anglia, Danemarca, Olanda. Dar si din Bulgaria si Ungaria. Precum si majoritatea universitatilor mari din Romania. Asta ma bucura si arata ca unii au inteles ca exista concurenta nu numai intern, dar si international. In fine, studiati voi mai in detaliu si spuneti-mi ce credeti.
Totusi, am observat printre expozanti MIT si Princeton. Chestia asta mi-a dat de gandit. Nu sunt foarte expus publicitatii academice, nici nu cred in teoriile conspiratiei, dar faptul ca universitati mari vin sa isi faca publicitate la Iasi, Bucuresti si Timisoara ma duce cu gandul ca batalia pentru talente este foarte apriga si este cheia succesului de maine. Nu as putea sa va spun care sunt costurile pentru asemenea studii, dar daca va simtiti in stare sa mergeti la MIT, nu ratati ocazia. Se va ivi o bursa ceva care sa va ajute.

Si daca tot vorbim de costuri, in unele tari din Europa, studiile sunt aproape gratuite. Oricum, la niste taxe apropiate de ce se poate plati de catre romani. Problema care apare este costul vietii. Daca luam Danemarca, costul vietii de acolo este mult peste cel al Romaniei, prin urmare bancul cu studentul ce mananca paine cu mustar e foarte actual si va trebuie multa disciplina financiara pentru a trece de anii in care trebuie sa va finantati studiile. Si un semn de exclamare, pe care l-am primit de la unii amici care studiaza acolo: nu e usor sa gasiti un job de student, pe domeniul in care va pregatiti, pentru ca va cocoseaza cu invatatul.
Poate ca stiti ca exista un mare program de vacante studentesti, numit Erasmus, care sub pretextul cresterii de experiente, ofera posibilitatea unui semestru in strainatate. Ori putin mai multe. Cu siguranta, experienta de viata e uriasa. Experienta de invatare in zona de formare nu e intotdeauna la fel de sus.

Cand vorbim de a studia in strainatate, cu acelasi statut ca studentii de acolo, discutam despre altceva. E necesara stapanirea unei limbi straine, fie aceleia locale (franceza, germana, italiana, spaniola) ori a limbii engleze, care aud ca e suficienta pentru a studia in tarile nordice. E necesara asigurarea unor mijloace de subzistenta (cazare, masa, bani pentru carti si totusi ceva parale pentru distractie, mai putine, dar nu chiar deloc).
E interesant ca atunci cand cineva se hotaraste sa studieze in strainatate sa aiba o perspectiva asupra finalitatii demersului. Fie ca il intereseaza posibilitatea de a emigra, fie ca isi doreste o formare mai buna pentru a deveni competitiv pe piata muncii, fie ca isi doreste doar sa inteleaga o alta cultura, sunt motive bune. Eu nu consider un motiv bun simplul fapt ca isi doresc doar sa aiba in palmares cativa ani de studiu afara, fara o legatura practica intre obiectul de studiu si pasiune.

Asta vine si cu un mic pericol pentru Romania, care se vede vaduvita de o suma de oameni destepti si cu initiativa, care isi gasesc implinirea in alte tari. Bineinteles, acest lucru nu poate fi blocat, dar nici nu poate fi un prilej de bucurie. Pe de o parte, credinta mea este ca universitatile straine care se promoveaza in Romania isi doresc sa atraga mai multi studenti straini pentru a creste incasarile pe taxele de studii. De exemplu, Australia face un business extraordinar exportand educatie pentru tarile din Asia. Ofera burse, are multe universitati in top500, e o economie peste multe altele din regiune si pana la urma unii studenti raman in Australia. La fel se intampla si in Europa, unde legislatia nu prevede ca studentii sunt selectionati dupa cetatenie in plata salariilor. Neavand o notorietate si o reputatie buna, universitatile romanesti probabil ca nu pot concura in zona pentru atragerea studentilor straini. O exceptie notabila sunt facultatile de medicina, unde vin multi greci si arabi.

Daca ne uitam pe lista expozantilor de la RIUF, sunt mai multe universitati cu profil tehnic. Eu asociez acest interes crescut cu lipsa de interes a tinerilor pentru o cariera de inginer si multe posturi libere, in zone de inginerie care au crescut mai mult decat media pietei.

Pana atunci, universitatile nu cred ca au o structura de informatii pe care o folosesc pentru a stabili numarul de locuri la admitere. Ce se intampla de fapt? Parerea mea, sustinuta de ceva birfe, este ca pentru facultatile care suscita interes scazut, numarul de locuri crescut este tinut de cadrele didactice care nu pot fi disponibilizate si care au amici in functii de conducere. Sa vedem daca cineva va initia un proces structurat in care industria sa anunte planul orientativ pentru urmatorii 4-6 ani, baza pe care orice plan de invatamant poate sa isi structurezeze numarul de studenti
Read More...

joi, 14 martie 2013

Carte Noua prin oras, la discutii

Leave a Comment
Pregatesc o serie de 3-4 evenimente, cu sprijinul unor parteneri, care se vor intampla in perioada aprilie-iunie.
Stati pe aproape, sa aflati unde ne putem intalni.

Primul loc in care ne vom vedea va fi la Job Shop, powered by BEST. In circa 3 saptamani. Cu o tema legata de cariera...
Read More...

duminică, 10 martie 2013

Hai sa descoperim ce este Jobul Ideal

Leave a Comment


Si noutatile au venit… Iata si prima postare a Cristinei, oaspetele permanent al CarteNoua.


Sunt Cristina Frincu, doctorand la Psihologie in “timpul liber” si “om de HR” la job! Ce inseamna HR va povestesc in alta postare, daca nu va sunt deja familiare subiectele legate de interviuri, motivare, retentie... Ma bucur ca si in mediul academic romanesc, chiar la Iasi, se realizeaza cercetari cu o ridicata aplicabilitate practica, in care focusul nu este pe traducerea unor autori straini sau citarea din carti pentru a mai publica ceva, ci efectiv surprinderea experientei practice a oamenilor si a lectiilor de tip Asa Da si Asa Nu!


Prof.dr. Constantin Ticu este colaborator activ in proiectul la care va cerem sprijinul; atat eu, cat si echipa care e alaturi de mine. Dumnealui ne ajuta sa legam partea practica a experientei profesionale, sa o surprindem obiectiv si sa o calibram corect in recomandari de aplicat pentru progress( puteti sa-l cunoasteti mai bine, consultand http://personal.evaluare-psihologica.ro/). E un sustinator al ideilor si initiativelor studentilor si se preocupa foarte mult de aplicabilitatea practica a cercetarii.

Sprijin de nadejde in adunarea informatiilor si desfasurarea studiului este Cecilia Burlacu. E o colaboratoare cu care impart pasiunea pentru HR si formarea profesionala.


*Ce ne propunem?

Sa surprindem evolutia colaborarii dintre angajati si companiile din industria IT, cu tendinte si noutati, insistand pe identificarea motivelor care intretin starea de multumire a angajatului si cele care il fac sa ia hotararea schimbarii job-ului. Pana la urma, ne dorim sa nu intalnim prea multe motive de regret in carierele noastre, iar daca vom afla care sunt motivele pentru care oamenii raman la un job, poate le vor aplica toate firmele.



* Cum facem asta?  

Adunam informatii si tendinte specifice mediului de lucru, adaugam  rezultatele  studiilor facute pana acum (din pacate mai mult in alte tari, dar ne-am incapatanat sa le gasim si pe cele realizate la noi) , analizam nevoile si practicile aplicate pana acum in relatiile angajat-organizatie, colaboram cu 1000 de angajati din industria IT in surprinderea progresiva a calitatii colaborarii cu firma la care lucreaza si in final sumarizam ce am observat si verificat statistic. 


Nu vom face o revolutie, ci o evolutie. Imaginea care reflecta relatia angajati romani din IT - organizatie o vom identifica din experienta si nu din carti, ce nevoi si asteptari au, ce ii multumeste si ii ajuta sa se dezvolte, astfel incat indiferent de mediul de lucru pe care il aleg, angajatii sa poata invata din experientele trecute (proprii sau impartasite de altii) cum anume sa progreseze si sa se bucure de succes.


*
Planul profesional poate fi privit ca o calatorie in care fiecare angajat cauta sa se bucure de echilibru si dezvoltare financiara, cognitiva, emotionala, sociala, etc; pentru a te asigura ca te vei bucura la maxim de o calatorie,  te ajuta sa dobandesti inainte de a porni la drum, o harta cu locurile/persoanele de vazut, cu lucrurile de evitat, cu costurile estimate si preturile anticipate. Noi invitam cel putin 1000 de angajati din IT sa-si faca timp sa ne ajute sa construim aceasta harta care sa arate pe teritoriul Romaniei, care sunt obiectivele de vazut, costurile cele mai rezonabile si activitatile care iti aduc satisfactie.
    

* Motivatia 
Tehnologia Informatiei este un domeniu in continuua dezvoltare  datorita dependentei noastre fata de informatie in toate aspectele vietii moderne, motiv pentru care si  valoarea / importanta specialistilor in aceasta arie a crescut foarte mult.


In acest sector de activitate exista o preocupare accentuata pentru identificarea si aplicarea unor practici care sa recunoasca si sa motiveze angajatii, se investesc timp si bani pentru  gasirea metodelor care sa aduca satisfactie atat angajatilor cat si organizatiei, pentru ca obiectivele de dezvoltare(business & cariera) sa se atinga cat mai repede. Insa in continuare exista un dezechilibru in ceea ce priveste fenomenul motivatiei si fluctuatiei de personal. Literatura din domeniu este inca contradictorie iar retete universal valabile inca nu s-au descoperit.


Dincolo de  politica de compensatii si beneficii  care este un element important in ceea ce priveste pastrarea gradului de motivatie al angajatilor din IT, climatul organizational, calitatea relatiilor de la locul de munca si  modul in care se incurajeaza dezvoltarea personala sunt alti factori care la un moment dat pot cantari ca argument   in decizia de a ramane sau a pleca de la un loc de munca. Experienta voastra conteaza asa ca daca sustineti sau aveti alta parere, va invit sa o impartasiti cu noi!



Care sunt beneficiile daca participi la studiu?  

Vei primi informatii actuale despre factorii care aduc satisfactie maxima in job, motivandu-i pe majoritatea angajatilor si pe care sa ii iei in considerare atunci cand te gandesti la o schimbare.

 Participand, vei obtine un raport care va descrie rezultatele proiectului la care vor contribui alti 1000 de colegi de-ai tai din industria IT. Aceste date iti vor fi utile in procesul tau de dezvoltare profesionala la actualul loc de munca sau in alt context.

Vei sti la ce informatii sa fii atent cand faci alegerea unei noi companii astfel incat sa inregistrezi un progres in cariera si sa fii multumit de locul tau de munca.





Si…pentru ca este important pentru mine ca fiecare dintre voi sa isi ia din timpul lui 15 minute, m-am gandit sa va recompensez pentru asta cu cate ceva. Toti participantii vor putea beneficia prin tragere la sorti, de urmatoarele premii :
  • Participarea la un webinar pe teme de marketing afiliat despre Google Adwords si afiliere (3 16 locuri) 
  • 7 Carti Dezvoltare personala pentru a te te face mai bun. 
  • Un curs de dezvoltare personala la una din companiile de training din Iasi (sunt inca in negocieri pentru asta) CRILIA ofera un loc la una dintre sesiunile open care urmeaza, tematica o vom stabili curand
  • Un curs de initiere in biliard. 


Tragerea la sorti va avea loc pe 17 aprilie 2013.


E foarte important sa reusim colaboarea cu cei 1000 de angajati din IT pana la mijlocul lunii aprilie 2013! Va fi un studiu care se va desfasura in urmatorul an si va vom tine la curent cu urmatoarele doua sesiuni de completare. Si pentru acestea, promitem premii si mai deosebite.



Pana atunci, promitem Informatii despre Profilul psihologic al angajatului IT si Informatii bine de stiut, de prin studii culese. Vor urma fie pe pagina dedicata pe CarteNoua.com, fie pe pagina de facebook ce o vom lansa curand..

Daca lucrezi in aceasta arie, te rugam sa acorzi 10-15 minute pentru a completa urmatorul chestionar: http://goo.gl/KWYsM


Te rog sa trimiti mesajul si la alti colegi, daca sunt in grupul tinta.

Pana data viitoare,o zi de luni care sa treaca repede si o saptamana eficienta!
Read More...

joi, 7 martie 2013

De ce vinde scump Disneyland

Leave a Comment
Disneyland e un parc de distractii interesant, dar totusi nimic iesit din comun daca dai la o parte povestile din spate. Dupa o zi in Disneyland, m-am intrebat de ce e asa de scump si totusi e plin ochi intr-o zi de vineri, 1 martie, la 2 grade Celsius si cu o vreme in care nu as sta altfel afara timp de 10 ore.

Si atunci? De ce am stat?

Pai sa vedem, este o masina de marketing excelenta? Este. Din State pana in Franta, din China pana in Romania, sunt mii de reclame, laolalta cu filmele pe care le savuram. In Carrefour Felicia, din Iasi, am vazut un Mickey urias care ma invita la Paris. Toata Franta e impanzita cu distribuitori de bilete, de la Auchan, la Carrefour si birouri independente. Sa nu mai vorbim de Statele Unite, Japonia, HongKong si extinderile planficate in Shanghai.
Buuun, dar daca ar fi nasol, nu s-ar inghesui lumea. Atractiile sunt dragute, va spun luni cateva ponturi pentru copii, experientele sunt faine si pentru adulti. Deci una peste alta, e o experienta placuta.
Totusi, sunt preturi mari pentru mancare (de la 10 EUR pentru un sandvis si un cartof prajit cam naspa), cel putin din prisma unor salarii din estul Europei. Preturile pentru jucarii si haine sunt medii pentru Franta, sunt destul de faine, dar traind si povestea, ti se par mai accesibile. Mi-a ramas pe chelie o rochie pentru fiica-mea, pe care o sa i-o cumpar cand face macar 3ani, sa ii stea bine in straie de printesa Disney. In schimb, pot exista reduceri chiar bune, pentru a te aduce la parc. De exemplu, am intrat impreuna cu kinderul, cu doar 35 EUR/zi, pentru un parc (oricum nu ne tineau pingelele pentru doua), in comparatie cu pretul de lista de 40-50 EUR/zi. Deci, se poate, numai trebuie sa fiti prin preajma la momentul oportun. Cum e cu momentul, de asemenea aflati in curand.
Cea mai tare chestie este parada personajelor. Este actualizata din timp in timp. Acum e diferita de cea de acum  un an jumate si e bazata pe aniversarea de 20 ani a Disneyland Paris. Copiii sunt entuziasmati de personaje, muzica e grozava si ii mai si saluta chiar personajele direct pe ei. Bineinteles, e o singura data pe zi, la ora 17.00, cumva inainte sa se inchida chestiile in care te poti da incepand cu 10.30. E si mult si putin ca timp, mai ales ca stai de la 30 de minute la coada pentru o atractie. Curios, toti copiii au rabdare si nu fac scandal, stand disciplinati la coada, chiar intr-o zi de 1 martie, cu 2 grade Celsius si putina ploaie. Tura asta nu am mai incercat si trenuletul, dar una peste alta, rabdarea copiilor mi s-a parut miraculoasa. Totusi, ne-am plimbat o multime si au fost lucruri care mi-au placut sa te privesc.

Deci, un mix foarte bun de atractii, cu accent pe povestea personajelor, cu chestii care nu te scutura, dar te impresioneaza, restaurante atent decorate, dar mancare naspa, lucruri la care stai la coada, sau zone in care sa te plimbi si sa te minunezi, multe tricouri si fundite de Minnie, magazine asezate strategic la iesirea din atractie si distractii pentru cei mari, spre necazul celor mici. Poti sa mergi cu familia, cu prietena de 23 de ani, cu sotul cel morocanos ori cu o turma de copii, ai sanse sa nu te plictisesti o zi intreaga. Aha, si poti ajunge cu trenul, ala de mare viteza, care vine de la Londra in 3 ore.




Read More...

miercuri, 6 martie 2013

Oaspetii sunt la usa, cu daruri

Leave a Comment
Am lansat o pagina noua a Cartii noi. Jobul Ideal.

Cristina Frincu, invitatul special al CarteNoua.com va publica concluziile intermediare ale studiului ei asupra caracteristicilor jobului ideal. Mai ales intr-o piata unde angajatul are intaietate in a alege.

Cat de curand vor aparea invitatiile la a completa chestionarele (va rog sa nu sariti 10-15 minute). Cum va stim pasionati de dezvoltare personala, Cristina si echipa ei vor oferi (bineinteles, prin tragere la sorti) si cateva premii, sa va stimuleze apetitul.

SAMBATA, 9 martie, urmatoarele informatii...
Read More...