Despre a studia in strainatate

De la o vreme, a devenit relativ obisnuit intre tinerii romani sa studieze in strainatate. Acum 15 ani, a avea o perioada de studii in strainatate
De curand, am vazut afise despre targul educational RIUF, care aduce diverse universitati ("din mai mult de 12 tari") catre studentii potentiali din Romania. Lista expozantilor este lunga, nu e chiar impresionanta ca numar, cand arunci o privire mai atenta si are trei extreme la care m-am uitat. In primul rand, cum v-ati asteptat, universitati din Germania, Franta, Anglia, Danemarca, Olanda. Dar si din Bulgaria si Ungaria. Precum si majoritatea universitatilor mari din Romania. Asta ma bucura si arata ca unii au inteles ca exista concurenta nu numai intern, dar si international. In fine, studiati voi mai in detaliu si spuneti-mi ce credeti.
Totusi, am observat printre expozanti MIT si Princeton. Chestia asta mi-a dat de gandit. Nu sunt foarte expus publicitatii academice, nici nu cred in teoriile conspiratiei, dar faptul ca universitati mari vin sa isi faca publicitate la Iasi, Bucuresti si Timisoara ma duce cu gandul ca batalia pentru talente este foarte apriga si este cheia succesului de maine. Nu as putea sa va spun care sunt costurile pentru asemenea studii, dar daca va simtiti in stare sa mergeti la MIT, nu ratati ocazia. Se va ivi o bursa ceva care sa va ajute.

Si daca tot vorbim de costuri, in unele tari din Europa, studiile sunt aproape gratuite. Oricum, la niste taxe apropiate de ce se poate plati de catre romani. Problema care apare este costul vietii. Daca luam Danemarca, costul vietii de acolo este mult peste cel al Romaniei, prin urmare bancul cu studentul ce mananca paine cu mustar e foarte actual si va trebuie multa disciplina financiara pentru a trece de anii in care trebuie sa va finantati studiile. Si un semn de exclamare, pe care l-am primit de la unii amici care studiaza acolo: nu e usor sa gasiti un job de student, pe domeniul in care va pregatiti, pentru ca va cocoseaza cu invatatul.
Poate ca stiti ca exista un mare program de vacante studentesti, numit Erasmus, care sub pretextul cresterii de experiente, ofera posibilitatea unui semestru in strainatate. Ori putin mai multe. Cu siguranta, experienta de viata e uriasa. Experienta de invatare in zona de formare nu e intotdeauna la fel de sus.

Cand vorbim de a studia in strainatate, cu acelasi statut ca studentii de acolo, discutam despre altceva. E necesara stapanirea unei limbi straine, fie aceleia locale (franceza, germana, italiana, spaniola) ori a limbii engleze, care aud ca e suficienta pentru a studia in tarile nordice. E necesara asigurarea unor mijloace de subzistenta (cazare, masa, bani pentru carti si totusi ceva parale pentru distractie, mai putine, dar nu chiar deloc).
E interesant ca atunci cand cineva se hotaraste sa studieze in strainatate sa aiba o perspectiva asupra finalitatii demersului. Fie ca il intereseaza posibilitatea de a emigra, fie ca isi doreste o formare mai buna pentru a deveni competitiv pe piata muncii, fie ca isi doreste doar sa inteleaga o alta cultura, sunt motive bune. Eu nu consider un motiv bun simplul fapt ca isi doresc doar sa aiba in palmares cativa ani de studiu afara, fara o legatura practica intre obiectul de studiu si pasiune.

Asta vine si cu un mic pericol pentru Romania, care se vede vaduvita de o suma de oameni destepti si cu initiativa, care isi gasesc implinirea in alte tari. Bineinteles, acest lucru nu poate fi blocat, dar nici nu poate fi un prilej de bucurie. Pe de o parte, credinta mea este ca universitatile straine care se promoveaza in Romania isi doresc sa atraga mai multi studenti straini pentru a creste incasarile pe taxele de studii. De exemplu, Australia face un business extraordinar exportand educatie pentru tarile din Asia. Ofera burse, are multe universitati in top500, e o economie peste multe altele din regiune si pana la urma unii studenti raman in Australia. La fel se intampla si in Europa, unde legislatia nu prevede ca studentii sunt selectionati dupa cetatenie in plata salariilor. Neavand o notorietate si o reputatie buna, universitatile romanesti probabil ca nu pot concura in zona pentru atragerea studentilor straini. O exceptie notabila sunt facultatile de medicina, unde vin multi greci si arabi.

Daca ne uitam pe lista expozantilor de la RIUF, sunt mai multe universitati cu profil tehnic. Eu asociez acest interes crescut cu lipsa de interes a tinerilor pentru o cariera de inginer si multe posturi libere, in zone de inginerie care au crescut mai mult decat media pietei.

Pana atunci, universitatile nu cred ca au o structura de informatii pe care o folosesc pentru a stabili numarul de locuri la admitere. Ce se intampla de fapt? Parerea mea, sustinuta de ceva birfe, este ca pentru facultatile care suscita interes scazut, numarul de locuri crescut este tinut de cadrele didactice care nu pot fi disponibilizate si care au amici in functii de conducere. Sa vedem daca cineva va initia un proces structurat in care industria sa anunte planul orientativ pentru urmatorii 4-6 ani, baza pe care orice plan de invatamant poate sa isi structurezeze numarul de studenti