Am raspuns ceva, dar azi mi-am dat seama ca am aberat cu gratie. Impreuna cu comentatorul anonim.
Nu exista joburi project based. Poti sa le spui servicii, poti sa te numesti antreprenor, freelancer, dar acela nu este un job. Nu mergi la servici, te duci la un partener sa lucrezi pentru el, relatia de colaborare e cu totul alta.
Sunt, in opinia mea, cateva lucruri care definesc, prin diferenta, relatia angajat - angajator. Primul este acela ca angajatorul isi asuma o anumita responsabilitate fata de angajat in ceea ce priveste securitatea sociala: contributie la pensie, asigurare de sanatate si contributie la fondul de somaj. De ce? Pentru ca asta implineste o nevoie umana, pe al doilea nivel in piramida lui Maslow, imediat deasupra sexului si a mancarii. Cel de al doilea este ca angajatul nu isi asuma responsabilitatea achizitiei obiectului muncii. Adica nu-si bate el capul daca are ce sa munceasca, e problema angajatorului sa vinda mai mult, sa inventeze produse noi, etc. In final, asta e valabil pina si la nivelul de management al unei companii: ai o zona unde poti sa te invarti si incerci sa faci ceva acolo. Ce se intampla cand nu merge, nu e 100% responsabilitatea managerului, ci o imparte cu actionarul care pierde bani.
Imagine preluata de la mediafax.ro |
Sigur, exista joburi pe perioada determinata. Putem sa le asimilam cu cele project based, dar cred ca ar trebui sa le asimilam cu nesiguranta angajatorului ca ii va merge bine sau cu o nevoie punctuala care nu ii permite sa achizitioneze serviciul acela. Iar achizitia unui serviciu ma duce mai degraba cu gandul la un antreprenor care il ofera si nu la un angajat. Toata paradigma persoanelor angajate pe baza de proiect si platite mai bine incape in legislatia unui PFA. Care plateste singur acele contributii la somaj si pensii, plus o asigurare de sanatate. Dar mai plateste si impozit pe profit si isi poarta singur de grija platii acestor contributii.
Antreprenori, va tin pumnii!
Angajati, sa va mearga bine!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu