Cu scoala legata de gard

Maine, 15 septembrie 2014, incepe scoala din nou. De data asta pica fix luni, fix la data traditionala.
Totusi, ma doare capul cand ma gandesc incotro se indreapta scoala asta a noastra romaneasca, de care suntem asa de mandri cand se difuzeaza reportaje cu olimpici. Mama e invatatoare, sotia mea e profesoara, am o tona de rude si prieteni sau cunoscuti care lucreaza in invatamant si isi fac treaba cu constiinta profesionala si dedicare. Si le cer scuze, daca ii voi ofensa cu rationamentul meu.

Traditia invatamantului romanesc are mai putin de 200 de ani, de cand cu Spiru Haret si pasoptistii educati in Franta. Nu e un invatamant rau, are o baza de stiinte tehnice foarte buna, care a fost intarita in perioada comunismului. Datorita profesorului Grigore Moisil exista o tona de licee de informatica si curge cu firme straine care vor sa cumpere forta de munca inteligenta, bine pregatita si competitiva din punct de verdere al costurilor. Dar sistematic, duce lipsa de o minte clara, ce sa sistematizeze probleme in care se scalda.
De unde ne vin problemele?
Putem sa o luam de la mai multe capete, De azi, de cum 25 de ani, de acum 75 de ani. Ori, chiar sa aducem geografia si istoria la masa. Geografia, care ne arata ca suntem plasati in zona sud-estica a Europei, mai aproape de Atena antica decat de Londra. Si ca Romania are un lant muntos care dezbina mai mult decat uneste.
Nu conteaza de unde, dar pentru moment, cel mai important moment pe care l-am ratat a fost 1990-1995. Toata Romania era saraca, profesorii asemenea, iar elevii derutati complet de schimbari. Foarte multe minti stralucite au ales, mai mult decat dupa aceea, sa plece din tara, incurajati de simulacrul de schimbare politica si de greutatile vremurilor. Sistemul de invatamant orientat spre a produce muncitori, profesori si ingineri a carmit usor spre a produce avocati si economisti. Totusi, nu s-a schimbat felul in care se preda, bazat pe reproducerea de informatii si nici nu s-a creat un sistem analitic-predictiv pentru a defini numarul de locuri la licee si universitati.
Al doilea moment critic in istoria recenta a fost umflarea numarului de angajati bugetari, rapid si in dorinta de aduce mai multe voturi in zona. In '90 erau 800.000 de bugetari, iar in 2010 circa 1.2 milioane, 505 in plus, in 20 de ani, in conditiile unei scaderi de circa 3 milioane (aproape 12%) a populatiei Romaniei. Posturile au fost ocupate de cei care erau in piata muncii, dupa care s-a adus o noua regula: era necesar sa ai o diploma de studii universitare. Cererea s-a intalnit cu oferta si au aparut puzderie de universitati particulare. Cine preda? Profesorii de la universitatile de stat, ca doar nu puteam inventa profesori peste noapte. Cate ore aveau ei? Cine le mai numara...S-a creat impresia ca o diploma universitara se poate obtine usor, ca nu are mare valoare (asa s-a dovedit a fi), dar esti mai prejos daca nu o ai. Ce competente s-au format in universitatile particulare? Teoretic: economie, drept, asistenta sociala. Cercetati si veti vedea ca nu exista mai nicio specializare care sa adauge valoare proceselor de productie sau de antreprenoriat. Au fost cateva zone de universitati particulare care au pregatit medici si s-au instalat de curand in faliment, iar majoritatea au avut o oferta educationala de toata cacaua. Drept pentru care, acum nu au cereri de inscriere si se ocupa cu preponderenta locurile cu taxa de la universitatile de stat.
Totusi, prostului ii trebuie tichie de margaritar. Eu am facut 4 clase inainte de '89. Invatam 3 ore sambata si cate 4 in fiecare din celelalte 4 zile. Astazi, fiul meu incepe clasa I si presupun ca va avea circa 22-24 de ore pe saptamana. Iar in clasa a IV-a, din cate am vazut in planificarea mamei mele, sunt, cu sigurant 24 de ore pe saptamana. Ce inseamna asta? S-au adaugat si tot adaugat materii si informatii in programa scolara, dar au ramas toate cele de dinainte. Se studiaza mult si fara rost, cu accent pe reproducerea informatiei. In clasele primare se organizeaza puzderie de concursuri si competitii, cu plata si fara plata. Hiper competitivitate, putine cazuri in care elevii sa isi dezvolte capacitatea de a lucra impreuna. Cantitatea de informatii pare a fi superioara celei din sistemele vest-europene, drept pentru care parintii romani emigranti sunt mandri nevoie mare de capacitatea de reproducere a informatiei de care dau dovada odraslele. Competentele de a folosi matematica, limba romana, fizica sau chimia, biologia ori geografia in afara examenelor nu sunt in focusul procesului educational. Maica-mea a predat in clasa a treia un optional de educatie antreprenoriala si toata lumea se uita uimita de ce si-a batut capul la pensie cu un obiect cu care nu era obisnuita. Acolo au aparut ideile interesante ale unor copii care nu erau primii la invatatura, dar aveau idei proaspete si entuziasm antreprenorial. Sa vanda martisioare sau turta dulce, sa manufactureze ceva rapid si interesant.
Obiectivul major este sa invete copilul pentru examen. Prin urmare, in clasele a patra, a opta si a doispea, se invata pentru examene. Daca esti, de exemplu, profesor de istorie la profilul matematica-informatica (mate-fizica e desuet), iti gasesti ceva de lucru si nu ii bati la cap pe tinerii patriei, mai ales in trimestrul doi. Parintii isi mobilizeaza copiii pentru a isi lua examenele si mai omit sa sublinieze importanta contextului, profesorii predau pentru a face fata la examene si mai putin pentru a face fata in viata. Nu ii acuz pe profesori, mai degraba pe parinti, care pun presiune pe profesori sa dea notele de care au nevoie copiii. Sunt putini care accepta note mici, care nu isi bat capul primordial cu nota, pentru ca in afara liceelor foarte bune nu ai multe sanse. De la Negruzzi, de la National (din Iasi), se pleaca in Anglia - la Cambridge, Oxford, London College. De la liceul tehnologic de la Targu Frumos, se pleaca in cel mai bun caz la santierele de constructii din Manchester, Milano sau Madrid.
Basescu vorbea despre nevoia de ospatari. Avea pe undeva dreptate. Avea, in sensul ca e nevoie de scoli de meserii cu rezultat palpabil. Daca mergeti prin Romania, veti vedea ca maxim 10% dintre ospatari au facut scoala, iar restul au fost calificati la locul de munca. Dintre muncitorii in fabricile nou create, nu stiu cati au vazut o linie de productie automatizata inainte de angajare. Si asa mai departe. Totusi, munca inalt calificata e platita mult mai bine. Deci, as prefera sa vad mai multi studenti, mai ales in domeniile de inginerie. Sa fie de 4 ori mai multe locuri la informatica si electronica, de doua ori mai multe la chimie si de trei ori mai multe la energetica. Mai putine la ingineria mediului, la geografia turismului, la management si marketing ori drept.
Cu toate astea, Romania nu are foarte multi studenti. Dimpotriva. Are nevoie de mai multi studenti, dar nu orice fel de studenti. Are nevoie mai ales de studenti cu bacalaureatul luat. Hotararea de guvern care s-a dat, repede, repede, pana nu ajunge stampila pe buletinul de vot, are marea calitate ca multumeste doua categorii de votanti. Prima e a celor care nu pot sa termine un liceu, dar nici nu sunt in stare sa faca o meserie. Ii stiti, sunt semidoctii de maine, care au nevoie de o justificare pentru care sa claxoneze in trafic, sa asculte manele la maxim si sa se baseasca in public. Pentru asta le trebuie o diploma de absolvire eliberata de o universitate. Pentru un fel de scoala post-liceala oferita celor care nu au terminat liceul prin examenul de bacalaureat. A doua, mai tragica, e a profesorilor universitari care nu isi mai gasesc obiectul muncii. Pentru care s-au inventat institutii de invatamant tertiar ori pentru care se tot dau locuri la buget ca si acum 20 de ani. Sigur. avem nevoie de ingineri hidrotehnisti, de constructii de masini, avem nevoie de profesori de geografie si istorie. Dar sa mor daca inteleg de ce tot creste numarul de absolventi de marketing si management care vand la mall. Nu avem economie planificata, dar ministerul aproba numarul de locuri la universitati si licee, deci ar trebui sa aiba un plan despre ce competente sunt necesare pentru a construi o tara. Din zori si pana in seara, pe bani europeni sau din taxele si impozitele noastre.

In fine, chestiunea financiara a carierei didactice e bomboana pe coliva. Profesorii sunt platiti in dusmanie, atacati in presa si hartuiti de parinti. Cine dracu' isi sfatuieste copilul sa se faca profesor? Macar medicii au optiunea sa emigreze, dar profesorii sunt dependenti de orice pachet de cafea, parfum ieftin sau lantisor considera parintii ca merita. Cu planificarea asta, mai functionam din inertie vreo 20 de ani. Dupa aia, mai vedem...