Doua tabere sau o echipa?

[ARTICOLUL DE DUMINICA]


E de acum un truism faptul ca "seful" si "subordonatul" se plaseaza psihic in tabere opuse. E mult de povestit despre cauzele acestei confruntari perpetue si nu e timpul, nici locul sa aprofundez respectivele cauze.
Dar as vrea sa scriu despre consecinte si alternative la aceasta stare de fapt. Exista efecte vizibile si altele mai putin vizibile, dar ambele categorii fac viata noastra mai complicata.

De exemplu, cel mai vizibil efect este lipsa de incredere in seful direct, respectiv in cel care iti raporteaza. In momentul in care nu am incredere in seful meu, imi voi petrece o multime de ore analizand deciziile lui, construind alternative si sunt mai putin concentrat la obiectivul meu. Sa nu ma intelegeti gresit, unul dintre principiile mele este "challenge everything", drept pentru care eu cred ca seful nu are dreptate pentru ca este sef. Doar ca e bine sa aiba de cele mai multe ori dreptate, altfel sa vina altul in locul lui. Prin urmare, daca alegerea persoanei in functia respectiva este potrivita, imi place sa am incredere in deciziile lui si sa ma pot concentra pe bucatica mea de treaba. In sens invers, imi place sa am incredere in cei din echipa mea. Imi place sa le spun ce avem de facut si sa stiu ca lucrurile se vor face asa cum am stabilit impreuna. Imi place sa stiu ca cei care sunt in echipa fac cea mai buna treaba de care sunt in stare si nu trebuie controlati pentru a obtine rezultatul asta. Daca nu exista incredere, seful se ocupa cu controlul in loc sa se ocupe cu deciziile. Se ocupa cu verificarea muncii, in loc sa isi faca treaba lui. Si asa mai departe...

Pasul urmator, mai putin vizibil, dar mai distructiv, este implementarea teoriei conspiratiei. Obiectivul sefului este sa ne sape initiativele, sa nu ne dea ce ni se cuvin si sa ne plateasca cat mai prost. Or fi si din astia, dar atunci mai bine schimbati locul de munca. Toate cele scrise mai sus, ca si consecinte se impletesc cu lipsa de implicare in ceea ce este de facut zi de zi, lucru care scade dramatic productivitatea angajatilor. Din moment ce seful are ca obiectiv sa ma șunteze,  eu de ce m-aș agita prea mult?

In alta situatie, lipsa de incredere in sef da nastere comportamentului de tip daca eram eu in locul lui sau al ei... Oricare ar fi decizia sau planul de implementat, nu are efectul scontat. Fiecare pas este supra-analizat si implementarea lasa de dorit, ca oricum idiotul habar nu are ce e facut. Aș putea să continui, cred ca vă inchipuiți cam ce mai urmează. E interesant să observ că există diferențe majore de comportament când unii dintre aceste persoane sunt promovate într-un rol similar.


In schimb, am observat ca noile paradigme de management - determinate de viteza de schimbare a pietelor si a cresterii numarului lucratorilor de tip knowledge-worker (conform lui Peter Drucker) -spre crearea unei singure tabere. Eu cred ca sunt cateva motive simple care întăresc această tendință. Primul este că oamenii educati își pun mai multe intrebări si răspund mai greu la strategii de tip pentru că așa am zis eu. Ei isi doresc să participe la decizii, să fie intrebați care e părerea lor in legătură cu schimbările majore din viața companiei si a echipei din care fac parte. Pe de altă parte, companiile au nevoie ca angajatii să ia decizii pe care să și le asume mai apoi. Aprobările pe subiecte majore sunt importante, dar pe subiecte de zi cu zi aprobările șefului incurcă organizația. Specialiștii tehnici trebuie sa ia decizii de implementare pe care cei din vânzări nu are rost sa le verifice.

Organizațiile se aplatizează din acelasi motiv, pentru a creste eficienta. Prin urmare, responsabilitatile se impart mai multora.
Rolul sefului nu mai este de a conduce, in acceptiunea clasică, ci mai degrabă de a facilita progresul echipei. Robert K. Greenleaf a descris tipul acesta de management ca Servant Leader, bazat pe ideea ca A good leader must first be a good servant (un lider bun trebuie mai intai sa fie un servitor bun). Si asta pentru că o asemenea poziţie este importantă pentru ceea ce produce pentru alţii, nu doar pentru a da ordine si a fi autoritar. Gândind in modul acesta, e mult mai uşor să se unească cele 2 tabere, iar diferenţele de concept se aplatizează. Larry Spears enumera caracteristicile principale ale unui asemenea tip de leadership: capacitatea de a asculta, empatie, puterea de a vindeca relatii, probleme etc., constientizare, persuasiune, conceptualizare, viziune, constientizare, sustinere pentru ceilalti, angajament personal pentru a-i forma pe cei din jur si o dorinta naturală de a crea o comunitate in jurul său.

In software e foarte la modă să fii agile. Să împlinești nevoile clientului cât mai ușor, sa lucrezi in echipă si să iți asumi responsabilităti pentru client si pentru organizație.modele participative. Rolul de SCRUM master nu mai este sinonim cu cel de project manager, dată fiind teoria pe care se bazează acest concept. Oamenii isi aleg ce taskuri pot să facă, discută impreuna despre cum se poate ajunge la termenul si continutul de livrare, iar SCRUM masterul este cel care are rolul de a elimina obstacolele.
Alegerile oamenilor din echipe devin alegeri informate. In momentul in care există un angajament natural (in engleză, genuine commitment ) pentru a obtine succes in echipă, seful si subordonatii nu se mai agata de titluri, ci lucrează impreună. Conflictele sunt constructive, pe idei punctuale si nu generează consum nervos inutil.

Una dintre ideile vehiculate tot mai mult in anii din urmă este conceptul "manager as a coach".Managerul facilitează constientizarea, identificarea alternativelor si alegerea actiunilor, nu isi asuma decizia pentru orice pas si sustine subordonatul in dezvoltarea personală.

In final, diferenţa dintre un lider si un manager nu e majoră, dar se concretizează in cati colegi ar urma managerul atunci cand functia formală ar dispărea.


Surse pentru imagini: http://www.triplepundit.com, http://blog.commlabindia.com/